Administrarea judiciara reprezinta suma activitatilor (juridice, manageriale) intreprinse de catre administratorul judiciar in cadrul unei proceduri de insolventa. Procedura insolventei are ca principal scop recuperarea datoriilor de catre creditori. Aceasta recuperare se face intr-un mod colectiv, fiecare creditor fiind supus acelorasi reguli procedurale unitare. In indeplinirea acestui scop, administratorul judiciar are obligatia de a maximiza gradul de recuperare al creantelor creditorilor. Atunci cand, complementar acestui scop sau cand, tocmai in realizarea acestui scop, este posibila si redresarea activitatii debitorului, legea asigura mecanismele necesare in acest sens, acordand debitorului sansa unei reorganizari. S-a constatat statistic faptul ca, in tarile in care procedura de reorganizare este cel mai des intalnita gradul de recuperare al creantelor este net superior fata de cel obtinut in cadrul procedurii de faliment.
Recuperarea datoriilor de catre creditori se poate realiza, teoretic, din urmatoarele surse:
-
Fie din distribuirea profitul realizat in activitatea operationala, in cazul redresarii debitorului;
-
Fie din vanzarea activelor existente in patrimoniul debitorului;
-
Fie din vanzarea activelor readuse in patrimoniul debitorului dupa anularea actelor frauduloase incheiate anterior deschiderii procedurii;
-
Fie din patrimoniul persoanelor culpabile pentru intrarea in insolventa a debitorului, in cazul admiterii unei astfel de actiuni de antrenare a raspunderii patrimoniale a acestor persoane.
O procedura de insolventa se poate derula intr-una dintre urmatoarele variante:
Procedura generala:
Procedura simplificata
Perioada de la deschiderea procedurii de insolventa pana la data confirmarii unui plan de reorganizare se numeste perioada de observatie. In cadrul acestei perioade, sunt efectuate demersurile prealabile necesare in vederea propunerii unui plan de reorganizare (analiza cauzelor insolventei, analiza viabilitatii debitorului si a sanselor de reorganizare, stabilirea definitiva a pasivului, stabilirea si evaluarea activelor din patrimoniu) Cu cat mai repede sunt parcurse aceste etape procedurale cu atat mai repede se poate ajunge in etapa de reorganizare.
In etapa observatiei si reorganizarii, compania isi pastreaza dreptul de administrare (regula de la care exista si exceptii). Dreptul de administrare inseamna ca debitorul are in continuare posibilitatea de a-si conduce activitatea sa economica si are dreptul de a dispune de bunurile aflate in patrimoniul sau. Toate aceste demersuri se realizeaza sub supravegherea administratorului judiciar. La randul ei, activitatea administratorului judiciar este controlata de catre judecatorul sindic.
Etapele majore ale procedurii de insolventa, in varianta reorganizarii judiciare, sunt urmatoarele:
Primul avantaj incontestabil al intrarii in procedura de insolventa este suspendarea de drept a tuturor actiunilor de executare silita sau a oricaror alte actiuni de recuperarea a creantei indreptate impotriva averii debitorului. In acest fel, compania beneficiaza de un ragaz in vederea conceperii si propunerii unui proiect de restructurare.
Textele legale care reprezinta sediul materiei in privinta procedurii de reorganizare judiciara sunt art. 132 – 144 din Legea 85/2014.
Un plan de reorganizare poate fi propus, in 30 de zile de la depunerea tabelului definitiv de creante, de catre debitor, administratorul judiciar sau creditorii detinand impreuna cel putin 20% din masa credala. Legea prevede ca un plan de reorganizare trebuie sa cuprinda urmatoarele:
Dupa depunerea planului, legea asigura o perioada de minim 20 de zile, maxim 30 de zile pentru studierea planului de catre creditori. Dupa aceasta perioada are loc o adunare generala a creditorilor in care se voteaza asupra planului de reorganizare propus.
Fiecare creditor voteaza individual insa cuantificarea votului acestuia se va face la nivelul categoriei de creante din care face parte creanta respectivului creditor. Planul se considera aprobat de catre adunarea generala a creditorilor daca la nivelul categoriilor de creante sunt indeplinite urmatoarele majoritati:
-
Existand 5 categorii de creante – planul este acceptat de cel putin 3 categorii;
-
Existand 3 categorii de creante – planul este acceptat de cel putin 2 categorii
-
Existand 2 sau 4 categorii de creante – planul este acceptat de cel putin jumatate dintre categorii
-
In toate cazurile trebuie indeplinita conditia ca una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul si ca cel putin 30% din totalul valoric al masei credale sa accepte planul;
Dupa etapa votarii planului urmeaza etapa finala a confirmarii planului de reorganizare de catre judecatorul sindic.
Principiul esential al oricarei reorganizari este acela de a nu crea niciunui creditor o situatie mai rea decat ar avea-o in cazul in care debitorul nu ar fi intrat in reorganizare ci ar fi intrat direct in faliment (in lichidare). Institutia juridica care reglementeaza acest principiu se numeste „tratamenul corect si echitabil”.
Planul de reorganizare trebuie sa contina o simulare a acestei situatii ipotetice (simularea de faliment). Acesta este si unul dintre motivele pentru care este necesara efectuarea a unei evaluari complete a tuturor activelor din patrimoniul debitorului. Acest exercitiu reprezinta mijlocul tehnic prin care se demonstreaza ca planul propus respecta principiul tratamentului corect si echitabil.
Legea stabileste ca tratamentul corect si echitabil este respectat cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:
-
niciuna dintre categoriile care resping planul si nicio creanta care respinge planul nu primesc mai putin decat ar fi primit in cazul falimentului;
-
nicio categorie sau nicio creanta apartinand unei categorii nu primeste mai mult decat valoarea totala a creantei sale;
-
in cazul in care o categorie defavorizata respinge planul, nicio categorie de creante cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezulta din ierarhia prevazuta la art. 138 alin. (3), nu primeste mai mult decat ar primi in cazul falimentului;
-
planul prevede acelasi tratament pentru fiecare creanta in cadrul unei categorii distincte, cu exceptia rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferinta, precum si in cazul in care detinatorul unei creante consimte la un tratament mai putin favorabil pentru creanta sa.
