„… desi Legea 85/2006 nu prevede expres posibilitatea deschiderii procedurii de faliment la cererea creditorilor care invoca o creanta curenta impotriva debitoarei, astfel cum legiuitorul a inteles sa reglementeze in noua Legea a insolventei nr. 85/2014, totusi, in masura in care planul de reorganizare prevede si obligatia debitorului de a achita la scadenta datoriile curente, neplata acestora poate duce la deschiderea procedurii falimentului impotriva respectivului debitor, deoarece neachitarea datoriilor curente echivaleaza, in aceasta situatie, cu neindeplinirea tuturor sarcinilor asumate prin planul confirmat.

Neindeplinirea obligatiilor de plata si a celorlalte sarcini asumate prin planul de reorganizare nu poate fi limitata doar la nerespectarea programului de plati cuprins in plan, cata vreme reorganizarea societatii debitoare s-a bazat pe continuarea activitatii acesteia, respectiv prestarea unor lucrari de constructii, subcontractate ulterior, cum este cazul in speta. Din acest punct de vedere, ar fi profund inechitabil pentru creditorii neinscrisi in programul de plati, dar avand creante curente impotriva societatii debitoare, negarea posibilitatii acestora ca, in ipoteza in care creantele lor nu sunt achitate intr-o perioada rezonabila de timp de la scadenta, acestia sa nu poata ceara deschiderea procedurii falimentului, in conditiile in care lucrarile efectuate de societatea creditoare din speta de fata sunt lucrari de constructii fara de care debitoarea nu putea sa realizeze planul de reorganizare.

De asemenea, rentabilitatea activitatii debitoarei in perioada de reorganizare trebuie raportata in mod evident si la capacitatea sa de a face fata cheltuielilor curente generate de activitatea debitorului in perioada de reorganizare. Pentru acest motiv, succesul unui plan de reorganizare nu trebuie privit exclusiv din perspectiva respectarii programului de plati cuprins in plan, ci si sub aspectul posibilitatii achitarii datoriilor generate de activitatea curenta a societatii debitoare.

(…)

Cu toate acestea, insa, solutia de respingere a cererii creditoarei se impune a fi pastrata raportat la alte considerente, potrivit celor ce urmeaza:

Chiar daca se admite ca, in principiu, creditorii titulari ai unor creante curente au posibilitatea de a solicita intrarea in faliment a societatii debitoare, pentru succesul unei asemenea cereri, este necesar ca acestia sa detina impotriva debitorului o creanta certa, lichida si exigibila, nesusceptibila de discutii intre parti si, chiar si in cazul indeplinirii acestei conditii, revine judecatorului-sindic sarcina de a aprecia asupra importantei omisiunii de plata, prin luarea in considerarea a intregii situatii a debitoarei, deoarece doar o depasire a termenului de plata, daca nu releva o situatie generalizata de imposibilitate de plata a creantelor si, in consecinta, de continuare a implementarii planului, nu poate duce automat la trecerea la faliment.”

Decizia nr. 192/C/2018 – A, pronuntata la data de 11.09.2022 de Curtea de Apel Oradea, Sectia a II-a Civila de Contencios Administrativ si Fiscal publicata in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 17744/25.09.2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *