Poate fi exercitată / continuată împotriva moștenitorilor acțiunea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar pentru intrarea în insolvență a debitorului în cazul decesului acestuia?
Ce tip de răspundere reglementează art. 169 din Legea nr. 85/2014? În funcție de răspunsul la această întrebare se poate afla și dacă răspunderea pentru prejudiciul cauzat trece moștenitorilor la momentul deschiderii succesiunii.
Analizând această chestiune, Institutul Național al Magistraturii a exprimat următoarea opinie (disponibilă aici):
„Soluționarea problemei depinde de calificarea obligației ce derivă din răspunderea materială prevăzută de art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 ca fiind una patrimonială sau, din contră, una intuituu personae.
Considerăm că textul art.169 din Legea 85/2014 instituie o răspundere patrimonială a administratorului, iar nu una personală, cu atât mai mult cu cât aria persoanelor împotriva cărora poate fi exercitată a fost extinsă prin norma specială chiar si la orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului. Acțiunea întemeiată pe art. 169 din Legea nr. 85/2014 nu se exercită în considerarea unei calității speciale a pârâtului – care să determine caracterul acestei acțiuni –, ci în considerarea faptei săvârsite de acesta, dintre cele prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. a-j, prin care a contribuit la starea de insolvență a debitorului.
În acest sens sunt si dispozițiile care reglementează modalitățile de punere în executare a sentinței pronunțate, de exemplu art. 172-173 din Legea 85/2014. Prin urmare, este vorba despre o obligație patrimonială care face parte din patrimoniul fostului administrator/ persoanei răspunzătoare de ajungerea în stare de insolvență. Dacă administratorul acționează în calitate de profesionist, el poate avea un patrimoniu de afectațiune (adică o masă patrimonială profesională distinctă), ceea ce face aplicabile art. 2324(3) NCC, potrivit cărora: ”Creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite si celelalte bunuri ale debitorului.” Textul instituie o ordine de executare, dar implică faptul că, subsidiar, se poate executa si masa patrimonială personală.
Fiind o obligație patrimonială, ea se transmite automat (universal sau cu titlu universal) mostenitorilor. Astfel, potrivit art. 1155 alin. 1 Cod civil, mostenitorii universali si cu titlu universal contribuie la plata datoriilor si sarcinilor mostenirii proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia, prin datorii si sarcini ale succesiunii înțelegându-se obligaţiile defunctului indiferent de izvorul lor (contract, delict civil, îmbogăţire fără justă cauză sau lege).
Dar acestia nu vor răspunde pentru acea obligație decât intra vires hereditatis, conform regulii prevăzute la art.1114 alin.2 NCC ( ”Mostenitorii legali si legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia”), cu excepția mostenitorului care ”cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii este considerat că a acceptat mostenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea”, în privința cărora devin incidente cazurile de acceptare forțată prevăzute de art.1119 NCC, având drept consecință faptul că acesta va fi ţinut să plătească datoriile si sarcinile mostenirii proporţional cu cota sa din mostenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.
Legea nu prevede nici caracterul intuituu personae al obligației, nici faptul că se stinge la moartea sau la încetarea funcției administratorului. În mod similar, dacă administratorul e persoană juridică, obligația nu dispare atunci când societatea intră în lichidare.
Potrivit art.1615 NCC, ”obligaţiile se sting prin plată, compensaţie, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare, precum si prin alte moduri expres prevăzute de lege.” Prin urmare, pentru a accepta stingerea prin decesul administratorului a acestei obligații am avea nevoie de un text expres care să consacre stingerea obligației în considerarea faptului ca este o obligație intuituu personae.
Obligația nominalizării, în raportul asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, întocmit în temeiul art. 58 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2014, a indiciilor sau elementelor preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă si a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora nu face din această obligație una intuituu personae, ci reprezintă o condiție de declansare a acțiunii în răspundere civilă delictuală care se referă la identificarea faptei care a condus la apariția stării de insolvență si la autorul acesteia.”
(I.N.M., Minută. Întâlnirea presedinților secțiilor specializate (foste comerciale) din cadrul curților de apel în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței, Sinaia, Hotel Rina, 13-14 iunie 2016, pag. 20-21)
