În ce limite soluționează judecătorul sindic cererile practicianului în insolvență formulate ca urmare a imposibilității luării unei hotărâri  în cadrul comitetului creditorilor sau a adunării creditorilor din lipsă de cvorum, convocate de cel puțin două ori cu acelasi subiect?

Hotărârile adunării sau a comitetului creditorilor reprezintă una dintre modalitățile de acțiune ale creditorilor participanți la procedură. De multe ori dinamica procedurii de insolvență depinde în mod direct de hotărârile luate de către creditori în cadrul acestor foruri decizionale. În situația existenței unor blocaje la nivelul luării unor astfel de decizii se ridică intrebarea, în ce măsură judecătorul-sindic are competența legală necesară pentru a interveni în scopul evitării unor astfel de blocaje în procedură.

Analizând această chestiune, Institutul Național al Magistraturii a exprimat următoarea opinie (disponibilă aici):

„Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei si de insolvenţă face la nivel de principiu o distincţie între controlul de oportunitate si cel de legalitate al judecătorului sindic si prevede, în art. 45 alin. (2), că atribuţiile acestuia sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului judiciar si la procesele si cererile de natură judiciară aferente procedurii insolventei.

Totusi, legiuitorul, prin noua reglementare a insolvenţei, a introdus posibilitatea judecătorului sindic de a debloca unele situaţii atunci când creditorii nu sunt activi în procedură; în acest sens, legiuitorul prevede că, printre atribuţiile judecătorului-sindic se numără si aceea de a judeca cererile administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în situaţiile în care nu se poate lua o hotărâre în sedinţele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două sedinţe ale acestora, având aceeasi ordine de zi [art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014].

Această atribuție trebuie exercitată numai atunci când legea obligă la obținerea acordului/aprobării adunării creditorilor sau comitetului creditorilor pentru săvârșirea un act de procedură de către practicianul în insolvență, iar acestia nu își dau concursul la două convocări consecutive.

În ceea ce priveste limitele în care se poate aplica acest text legal, suntem de acord cu prima opinie, respectiv că în temeiul acestui text legal poate fi suplinită lipsa voinţei masei credale si în ceea ce priveste decizii manageriale sau aspecte de oportunitate.

Acest text legal este foarte util întrucât, în multe situaţii, din cauza dezinteresului si a lipsei de implicare a creditorilor, practicianul în insolvenţă desemnat în procedura insolvenţei nu poate lua măsurile necesare desfăsurării normale a procedurii insolvenţei, pentru acestea fiind nevoie de aprobarea creditorilor.

Cum, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, deciziile manageriale ale practicianului în insolvenţă sunt controlate, sub aspectul oportunităţii, de creditori, prin organele acestora, iar situaţia premisă este aceea că nu se poate lua o hotărâre în sedinţele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocaţi, la cel puţin două sedinţe ale acestora, atribuția conferită de art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014 judecătorului sindic permite, în această situaţie specifică, luarea unor decizii de oportunitate.

De altfel, controlul de oportunitate al judecătorului sindic în procedura insolvenţei mai apare si în alte situaţii reglementate de Legea nr. 85/2014, cum ar fi:

– posibilitatea conferită judecătorului sindic de a dispune convocarea adunării creditorilor, cu o anumită ordine de zi [art. 45 alin. (1) lit. p)], care creează cadrul în care acesta poate depăsi rolul de verificator al legalităţii, intrând în domeniul oportunităţii si având libertatea de a stabili punctele de pe ordinea de zi a adunării creditorilor;

– posibilitatea judecătorului sindic de a avea în vedere viabilitatea planului de reorganizare pentru a confirma un astfel de plan; în acest sens, avem în vedere prevederile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care arată că judecătorul-sindic poate să ceară unui specialist să îsi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui;

– posibilitatea judecătorului sindic de a decide, la cererea lichidatorului judiciar, vânzarea bunurilor prin licitaţie publică, potrivit Codului de procedură civilă, în situaţiile prevăzute de art. 156 alin. (2) din lege etc.”

(I.N.M., Minuta întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale ICCJ și CA, dedicată dezbaterii problemelor de practică neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței, București, 21 iunie 2018, pag. 4)