În prezent, executările silite individuale declanșate în cadrul procedurii de insolvență sunt istorie. Temeiul legal care a stat la baza, art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, a fost abrogat prin Legea nr. 113/2020.
Cu toate acestea, în data de 20.07.2020, Inalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 17/2020 în cadrul dosarului nr. 1135/1/2020 prin care a stabilit următoarele:
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, art. 260 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (1) şi (7) din Codul de procedură civilă, competența materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparține judecătorului-sindic învestit cu procedura de insolvență în care se formulează respectivele contestații, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 233 alin. (1) lit. a) şi art. 260 din Codul de procedură fiscală, sunt admisibile cererile adresate judecătorului-sindic pe calea ordonanţei preşedinţiale având ca obiect măsuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea şi suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală, în cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea în temeiul art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.”
Chiar dacă decizia vine după abrogarea posibilității declanșării executării silite, aceasta nu este lipsită de importanță deoarece aduce in discuție sfera de interpretare a art. 45 alin. (1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Potrivit acestor temeiuri legale: „(1) Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt: (…) r) orice alte atribuţii prevăzute de lege. (2) Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi / sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale ale administratorului judiciar, lichidatorului judiciar sau debitorului care şi-a păstrat dreptul de administrare pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora.”.
Decizia nu este încă motivată pentru a analiza considerentele Curții însă pot fi analizate argumentele din cadrul recursului formulat de către Parchetul ICCJ. Motivarea este cu atât mai asteptată cât Curtea a decis exact invers decât propunea Parchetul:
„I. În interpretarea și aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. (1) și art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență [ex- art.6 alin. (1) și art.11 alin. (2) teza I din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei], art. 260 alin. (1) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) și art.719 alin. (1) și (7) din Legea nr.134/2010, privind Codul de procedură civilă, judecătoriile, ca instanțe de executare, sunt competente să solutioneze contestațiile la executare, cererile de suspendare a executării silite și cererile de suspendare provizorie a executărilor silite individuale începute de creditorii bugetari în temeiul dispozitiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr.85/2014.
II. În interprefarea și aplicarea dispozițiilor art. 997 alin. (1) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă [ex-art.581 din Codul de procedură civilă (1865)], art. 233 alin. (I) lit. a) și art.260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sunt inadmisibile cererile de ordonanță presedintială având ca obiect ridicarea/anularea/desfiintarea, suspendarea și suspendarea provizorie a măsurilor de executare silită luate de organele de executare fiscală in cazurile în care executarea silită a fost începută de acestea in temeiul art.143 alin.(1) teza finală din Legea nr.85/2014.”
