Creanțele bugetare accesorii (dobânzi si penalități de întârziere) cuprinse într-un titlu executoriu emis de către organul fiscal după data întocmirii procesului verbal de sechestru reprezintă o creanță beneficiară a unei cauze de preferință sau au doar rangul unei creanțe bugetare?
Având în vedere faptul că raporturile de drept material fiscal reprezintă un domeniu diferit de sfera dreptului comun, se ridică problema de a ști în ce măsură garanțiile constituite pentru recuperarea unor creanțe bugetare acoperă și accesoriile acestora într-o procedură de insolvență.
Analizând această chestiune, Institutul Național al Magistraturii a exprimat următoarea opinie (disponibilă aici):
„Potrivit art. 2354 C.civ., ipoteca garantează cu acelasi rang capitalul, dobânzile, comisioanele, penalităţile si cheltuielile rezonabile făcute cu recuperarea sau conservarea bunului, aceste dispoziţii constituind o normă generală aplicabilă în speță, în ipoteza unei ipoteci legale.
În schimb, art. 2372 C.civ. nu îsi găseste aplicabilitatea în speță, dat fiind că norma generală se referă la ipoteca convențională, iar cea instituită de organul fiscal este una legală, fiind prevăzută, ca atare, de normele speciale – art. 154 alin. (6) C.pr.fisc. stabilind că sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.
Accesoriile (dobânzile si penalitățile de întârziere) stabilite de organul fiscal, prin titlu executoriu, în temeiul art. 119-1201 C.pr.fisc. (O.G. nr. 92/2003), trebuie să urmeze soarta debitului principal, inclusiv în privința caracterului de creanță garantată, având în vedere că dreptul de a percepe creanţe fiscale accesorii rezultă din raporturile de drept material fiscal, conform art. 21 alin. (1), alin. (2) lit. b) C.pr.fisc., astfel încât cuantumul acestora este determinabil, iar iminența calculării lor mai mult decât predictibilă, ele urmând oricum a se determina conform legii si a curge până la plata integrală, deci suma totală nu s-ar putea cunoaste.
Este adevărat că, potrivit art. 141 alin. (11) C.pr. fisc., în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare, se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii si alte venituri ale bugetului general consolidat, precum si accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii. Însă, în contextul în care, la data încheierii procesului-verbal de instituire a sechestrului nu era, încă, emis un titlu de creanță, care să reprezinte si titlu executoriu, cu privire la accesorii, nefiind, asadar, individualizată obligația fiscală referitoare la dobânzi si penalități de întârziere, nu se poate susține că, în acest proces-verbal trebuiau să se treacă, în temeiul art. 152 alin. (1) lit. e) [la care face trimitere art. 154 alin. (5)], „cota” accesoriilor si „actul normativ” pe baza căruia a fost stabilită obligația plății acestora.
În schimb, considerăm că mențiunea din arhiva/CF ar trebui să precizeze că sechestrul acoperă si accesoriile, fără să fie nevoie să le determine ca sumă, în special pentru opozabilitatea față de terți.”
(I.N.M., Minută. Întâlnirea presedinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale ICCJ si CA, Căciulata (Hotel Orizont), 15-16 mai 2017, pag. 22-23)
